Farmacia – între începuturi şi contemporan

Detalii

A-ţi dori să devii farmacist, rămâne dincolo de tot şi de toate, o decizie de suflet. Însă pentru a putea deveni un bun farmacist, trebuie să iubeşti oamenii, să empatizezi cu ei, să fii deschis şi disponibil faţă de toți pacienţii care îţi vor calca pragul farmaciei...de fapt, SĂ ÎŢI PESE...

 

Oare ce înseamnă să fii farmacist în 2016, în România?

Farmacia “astăzi” înseamnă, după D-l Acad. Prof. Univ. Dr. Farm. Dumitru Lupuliasa – preşedintele Colegiului Farmaciştilor din România:

  • Arta de a prepara medicamente
  • A doua parte a medicinii (alegerea, prepararea, asocierea, eliberarea medicamentelor)
  • Ştiinţă multidisciplinară complexă (studiază: prepararea, controlul, conservarea, eliberarea, evaluarea terapeutică a medicamentului în corelaţie cu datele fizice, chimice, biologice, legate de acestea)
  • Unitate sanitară – oficina farmaciei este sediul contact cu pacientul, cu rol important în menţinerea sănătăţii publice şi educarea sanitară a populaţiei (eliberează medicamente, produse igieno-sanitare, parafarmaceutice, produse de utilitate sanitară şi menţinerea sănătăţii, etc).


Cei mai mulţi farmacişti, ştiu că au ales să fie farmacişti din vocaţie, dintr-o mare pasiune pentru chimie şi alte ştiinţe corelate,  din dragoste pentru oameni, iar cei mai puţini dintre ei, poate din întâmplare, sau poate în urma impresiei lăsate de imaginile de dincolo de vitrinele din sticlă, uimitor de curate ale farmaciilor, care lasă să se întrevadă o încăpere, în care curăţenia şi atmosfera caldă, familială, cu oameni în halate albe, care îşi fac treaba mai mereu cu zâmbetul pe buze, mereu dornici să vină în întâmpinarea doleanţelor pacienţilor, parcă îndemnându-te să-i treci pragul.

E adevărat, ceea ce se întâmplă astazi în farmaciile din România, este cu mult diferit faţă de ceea ce se întâmpla în urmă cu peste 20 de ani. Înainte, farmacistul lucra preponderant în receptură, având Farmacopeea lângă el, fiind înconjurat mai tot timpul de reţete magistrale, care trebuiau preparate, de flacoane cu substanţe, de balanţe şi cumpene de mână. Astăzi, putem spune că situaţia este puţin diferită, orizonturile s-au lărgit, oportunităţile sunt altele, iar farmaciştii pot îmbrăţişa mai multe drumuri profesionale, de la reprezentanţi medicali, consultanți, antreprenori până la manageri.

Este de la sine înţeles, că piața medicamentelor a cunoscut o dezvoltare fulminantă, în special în ultimii ani, astfel că farmacia a devenit în primul rând o afacere şi astfel profesia de farmacist a cunoscut o transformare majoră, aceasta venind odată cu modificările care au survenit în sistemul medical şi farmaceutic. Dar, dincolo de toate, lăsând la o parte unele neajunsuri, datorate mai mult sau mai puţin sistemului farmaceutic autohton, a fi farmacist, înseamnă să fii animat de responsabilitatea pentru sănătatea pacienților, de o bună cunoaștere a tratamentelor medicamentoase, de dorinţa de pregătire temeinică şi continuă, de abilitatea de a ţine mereu pasul cu noutăţile din domeniul legislativ, de răbdare, de siguranţă, de calitatea de bun orator, și nu în ultimul rând, de  disponibilitatea de a ajuta şi a veni în întâmpinarea problemelor de sănătate ale omului bolnav.  Aceste au rămas, rămân şi vor rămâne criteriile unei profesii importante, nobile, care vine mereu în sprijinul oamenilor cu probleme de sănătate, oriunde s-ar manifesta în lume.

Pentru a înţelege mai bine, complexitatea muncii pe care o prestează un farmacist, să ne întoarcem puţin în trecut, pentru a înţelege evoluţia actului farmaceutic, a farmaciei şi a profesiei de farmacist.

Cât de frumos se poate spune că istoria farmaciei, a profesiei de farmacist şi a actului farmaceutic, se întrepătrund cu istoria medicinei, amândouă pierzându-se în negura vremurilor străvechi, continuând să se dezvolte împreună sau în paralel şi asta datorită faptului că persoana care acorda aşa numitul act medical, se ocupa şi de partea de asigurarea a leacurilor, având rol de a influenţa în mod pozitiv, spre vindecare, o stare de boală.

Medicamentul a apărut o dată cu omul însuşi şi putem spune că prepararea multiplelor forme farmaceutice folosite pentru îngrijirea şi vindecarea bolnavilor, este cunoscută din antichitate. Începând din timpuri străvechi, medicamentul a cunoscut o lungă istorie, care se confruntă şi este strâns legată de istoria medicinei, marcată find de civilizaţiile succesive.

În ceea ce priveşte, istoria medicamentului, dezvoltarea mijloacelor terapeutice, a actului farmaceutic, formarea profesioniştilor care se ocupau cu practicarea medicinei sau farmaciei, se disting 4 etape importante:

  • Perioada empirică, religioasă
  • Perioada filozofică
  • Perioada experimentală
  • Perioada ştiinţifică

Referitor la prima perioadă, cea empirică (religioasă) – putem spune că are câteva particularităţi:

  • Actul farmaceutic era mai mult instinctiv
  • În această perioadă, arheologii au descoperit peste 22000 de tabliţe de lut vechi de 4 – 5000 de ani, dintre care 33 sunt un adevarat dicţionar al plantelor medicinale aparţinând babilonienilor
  • Tot din această perioadă (aproximativ anul 4000 î.Chr), datează primele informaţii legate de planta Aloe Vera, pe care oamenii egiptenii o numeau planta nemuririi, datorită proprietăţilor tămăduitoare deosebite
  • Apare aşa numita titulatură de vraci, conducător de trib şi religios – adică un cumul de funcţii – administrative, spirituale, împletite cu cele de medic şi farmacist
  • Ca şi forme farmaceutice utilizate în acea perioadă, emumerăm: fierturile, fumigaţiile, spălături, inhalaţii
  • Demn de amintit, din această perioadă, este "Papirusul din Ebers" – reprezintă "Farmacopeea" Egiptului antic

 

Perioada filozofică - de la anul 1000 î.e.n. până la 900 e.n., este dominată de câteva pesonalităţi marcante ale vremii şi anume:

  • Hipocrate (părintele medicinei) – de la care a rămas o lucrare de referinţă – "Corpus Hipocraticum", care cuprinde 300 de medicamente şi Jurământul lui Hipocrate
  • În concepţia hipocratică, acelaşi medicament poate avea efecte deosebite şi avea 2 principii pe care le aplica, al contrariilor şi al similitudinii (baza homeopatiei)
  • Medicul farmacist Claudius Galenus – socotit părintele farmaciei, care a rămas în istorie în principal datorită faptului că în urma sa au rămas mai mult de 500 de lucrări de medicină şi datorită faptului că a dezvoltat mult arta vindecării, punând şi bazele studiului preparării medicamentelor. Ca omagiu, "ştiinţa care transformă drogurile în medicamente", s-a numit "Farmacie galenică" – denumire păstrată până în zilele noastre.
  • Dioscoride, medic grec (părintele fitoterapiei) – cu lucrarea sa extrem de importantă "De materia Medica"

Perioada experimentală, este la rândul ei dominată de alchimişti arabi. Personalitatea marcantă a acelor vremuri, era Avicenna – medic şi farmacist, personaj care a reuşit să asimileze şi să adune în opera sa, tot ce era mai important în medicina antică greacă, latină, bizantină şi bineînţeles, arabă. Ca şi particularităţi ale perioadei, punctăm:

  • Farmacia devine distinctă faţă de medicină, ceea ce a impus unele măsuri judice şi deontologice
  • Deschiderea primei farmacii, în Europa, la Neapole, în anul 1140
  • Altă personalitate a epocii Renaşterii – Paracelsus – care a pus bazele extracţiei vegetale, preparând primele tincturi şi introducând noţiunea de principiu activ

Perioada ştiinţifică – a fost perioadă în care descoperirile din domeniul ştiinţelor naturii, medicinei şi farmaciei, au luat o amploare deosebită. Aduce cu sine de asemenea, izolarea cafeinei, iodului, bromului, magneziului, morfinei, stricninei, emetinei, chininei, piperidinei, codeinei, cocainei, papaverinei.

Merită să amintim aici, cele mai importante descoperiri şi personalităţile marcante ale acestei perioade:

  • Medicul Thomas Sydenham – introduce în terapeutică timctura de opiu (Laudanum liquidum Sydenhami)
  • Medicul endlez Thomas Dover – prepară pulberea de opiu şi ipeca (Pulberea Dover)
  • Samuel Hahnemann – introduce homeopatia, ca metodă terapeutică alternativă, oarecum controversată de unii şi în zilele noastre
  • Louis Pasteur – a pus bazele bacteriologiei şi enzimologiei – a creat vaccinul antirabic şi a înfiinţat institutul ce-i poartă numele.

În ce priveşte actul farmaceutic pe teritoriul Ţărilor Române, se pare că nu există suficiente referinţe din perioada antichităţii, despre felul în care dacii şi ulterior populaţia daco-romană au utilizat diferite remedii pentru tratarea bolilor. Totuşi, datele istorice relevă faptul că, regele Burebista, ar fi avut foarte ample cunoştine de medicină. De asemenea, se pare că dacii foloseau şi ei, fumigaţiile, anumite otrăvuri, venin de viperă şi ştiau să îşi prepare anumite unguente cu proprietăţi vindecătoare.

Prima farmacie, se înfiinţează la Sibiu, în sec. XIV, iar termenii farmacist şi farmacie, ar apărea în sec. XIX, sub influenţă franceză. Învăţământul farmaceutic românesc, apare în România datorită medicului militar francez – Carol Davilla. Farmacia a fost strâns legată de cele mai importante descoperiri ştiinţifice şi de numele unor cercetători iluştri.

Farmacistul – dotat cu o solidă formaţie profesională – poate să profeseze atât în domeniul preparării, controlului şi distribuirii medicamentelor, ci şi în aria de promovare şi publicitate. În final, este minunat şi nepreţuit sentimentul că aparții unei comunități, aceea care poartă halate albe și are responsabilitatea sănătății pacienților.

Concluzii

Probabil că niciodată nu vom putea spune că suntem 100% pregătiţi pentru a ne declara buni farmacişti, dar dacă am reuşit să răzbatem şi să încheiem cu succes cei 5 ani, atunci trebuie să ne dorim cu toată ardoarea, să fim cei mai buni,  să ne ridicăm la înălţimea aşteptărilor, pentru că, în viaţă, ceea ce suntem, este dat de ceea ce alegem să fim.

   

Bibliografie și webografie 

  • Exercitarea profesiei de farmacist. Organizarea și funcționarea Colegiului Farmaciștilor din România (Legea nr. 95 din 14 aprilie 2006)

http://www.sfatulmedicului.ro/Legislatia-pacientului/exercitarea-profesiei-de-farmacist-organizarea-si-functionarea colegiului_3424